12. Regele din Nord (Partea 2-a)

de Jefferey Pippenger

12. Regele din Nord (Partea 2-a) - Timpul Sfârúitului În studiul anterior am încercat să sugerăm că, atunci când începem să prezentăm solia profetică ar trebuie să fim capabili să prezentăm solia în contextul marii lupte. Trebuie să arătăm – pe baza istoriei úi profeĠiei – cum marea luptă este implicată în istorie úi profeĠie de la începutul timpului până la sfârúitul lui. Unul din aceste simboluri pe care l-am aprofundat puĠin deja este că duúmanul poporului Lui Dumnezeu, pe care profetul l-a ilustrat când vorbea despre sfârúitul lumii, este un duúman care vine din nord. Acest duúman este simbolizat de Babilon, úi uneori de Asiria, care este un prototip pentru Babilon. Acest duúman este regele regilor (cu „r” mic), úi poartă în el acea proprietate a lui satana că, se aúează pe tron, apărând ca Hristos úi vrând să-I ia locul Lui Hristos. ÎnĠelesul primar Regula pe care am descris-o, este din studiul „Primul úi Ultimul”: Isus este Primul úi Ultimul. În Cuvântul Lui Dumnezeu găsim regula că, ori de câte ori când un subiect apare pentru prima dată în Biblie, locul respectiv este cel mai important úi mai cuprinzător dintre toate locurile unde se abordează subiectul amintit, atât în legătură cu înĠelesul cât úi despre mesajul ei. Următoarea ocazie unde subiectul respectiv este deosebit de important, este ultimul loc unde subiectul apare în Biblie. ùi celelalte locuri de apariĠie, care se află între primul úi ultimul loc, pot conĠine informaĠii importante despre subiectul biblic analizat, dar ele niciodată nu vor schimba înĠelesul iniĠial. Un exemplul clasic, cu care toĠi suntem familiarizaĠi, este Geneza 3:15 – un verset foarte simplu. Geneza 3:15 conĠine toate elementele evangheliei veúnice. În Biblie, elementele acestui subiect sunt mai departe luminate úi extinse, dar nu dau nici un înĠeles nou specific care ar devia de la prima. Sunt diferiĠi autori biblici, la care puteĠi găsi această regulă biblică în mărturia lor personală. O găsim úi în cartea lui Daniel, în versetele 1 úi 2 din 10.10.2011

capitolul 1: „În al treilea an al domniei lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, NebucadneĠar, împăratul Babilonului, a venit împotriva Ierusalimului, úi l-a împresurat. Domnul a dat în mâinile lui pe Ioiachim, împăratul lui Iuda, úi o parte din vasele Casei Lui Dumnezeu. NebucadneĠar a dus vasele în Ġara ùinear, în casa dumnezeului său, le-a pus în casa vistieriei dumnezeului său.” (Daniel 1:1-2) Istoria lui Daniel începe cu atacul Babilonului asupra Ierusalimului úi îl úi învinge. Intră în Ierusalim úi câútigă bătălia. Istoria lui Daniel se termină în versetul 45: „Îúi [el, regele nordului, Babilonul] va întinde corturile palatului său între mare úi muntele cel slăvit úi sfânt. Apoi îúi va ajunge sfârúitul, úi nimeni nu-i va fi într-ajutor.” (Daniel 11:45) Aici se face referinĠă la Babilonul modern (papalitatea), care încearcă să cucerească Israelul modern (poporul Lui Dumnezeu de după Legea Duminicală), dar de data aceasta nu reuúeúte. La începutul úi sfârúitul cărĠii lui Daniel găsim cele două istorii, iar privind la acestea de asemenea putem accepta, că regele din nord care apare în versetul 45 este regele Babilonului, care-úi atinge aici sfârúitul. Nu pare să existe multe argumente moderne împotriva susĠinerii, că regele de la miazănoapte din versetul 45 este însăúi papalitatea. În istoria adventistă există suficiente argumente pentru a susĠine aceasta. Sunt diferite argumente despre ultimele úase versete din Daniel 11 care circulă în adventismul de astăzi, dar nu cunoaútem în legătură cu aceste úase versete dovezi serioase care să susĠină, că regele de la nord nu ar fi papalitatea. Toate aceste vederi diferite au un punct comun, că nici unul din cei care o susĠin nu doresc să accepte, că acolo se vorbeúte despre papalitate. ğara cea minunată úi muntele cel slăvit úi sfânt De ce nu este Ġara cea minunată úi muntele cel slăvit úi sfânt acelaúi lucru? Numai faptul că amândouă conĠin cuvântul „minunat” sau „slăvit úi www.1843-chart.com

– RIDICAğI-VĂ OCHII 12 – REGELE DIN NORD (2) –

sfânt”, asta nu înseamnă că au acelaúi înĠeles. Daniel, prin folosirea expresiilor diferite „Ġara cea minunată” pe de-o parte, iar „muntele cel slăvit úi sfânt” pe de altă parte, prin aceasta subliniază faptul, că cele două expresii sunt diferite unul de atul. Totuúi sunt unele persoane după părerea cărora – deoarece amândouă expresii conĠin cuvântul „minunat” [sau „slăvit úi sfânt”] – ele sunt identice, úi argumentează prin folosirea dublă a cuvântului „minunat, slăvit, sfânt”.

spune, că catolicismul a introdus liturghia [mesa] greúită, este secolul al III.-lea sau al IV.-lea. (Recent fratele Bacchiocchi a spus, că într-un anumit înĠeles papalitatea a exercitat putere deja în secolul al II.lea). Atuncea ar fi putut fi introdusă acea „necurmată”, a cărui Ġintă a fost înlăturarea lucrării Lui Hristos din sanctuar. Dar atunci se pune întrebarea: cât va dura viziunea despre „necurmată”? Cel mai departe unde ne putem întoarce în istorie ar fi secolul al II.-lea, chiar úi atunci dacă îi acordăm credit fratelui Bacchiocchi. Dar atunci întrebarea va suna în felul următor: „Cât va dura viziunea care începe în secolul al II.-lea?” ùi dacă aúa stau lucrurile ce se întâmplă cu 1844 d.Hr.? Dispare ... Se va împlini cândva prin anul 2500 d.Hr. ... ùi totul se bazează pe un cuvânt: „viziune”. Dacă credem ceea ce au crezut úi pionierii noútrii, că „necurmata” reprezintă păgânismul, atunci viziunea despre mezi úi perúi din Daniel 8 începe în timpul mezilor úi perúilor. ùi ce sa întâmplat în timpul mezilor úi perúilor? Au fost date trei decrete. Astfel suntem exact la aceiaúi întâmplare istorică pe care úi pionierii noútrii au înĠeles-o ca începutul acestei profeĠii. Iar acuma úi răspunsul are un sens. Deci cuvântul „viziune” are un impact puternic asupra multor lucruri.

Ma’reh – Chazon În Daniel 8 apar două cuvinte care sunt traduse cu cuvântul „viziune”. Acestea provin din două cuvinte evreieúti diferite: primul cuvânt este „mar’eh” (= o imagine de moment, o poză dintr-un film), al doilea cuvânt tradus cu viziune în Daniel 8 este „chazon” (= întreaga viziune, întregul film). Una înseamnă o privire scurtă, un singur cadru, cealaltă înseamnă întreaga viziune, una de ansamblu. Modul cum înĠelegem aceste două cuvinte, are influenĠă asupra înterpretării lui Daniel 8:13: „Am auzit pe un sfânt vorbind; úi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: „În câtă vreme se va împlini vedenia [chazon] despre desfiinĠarea jertfei necurmatei úi despre urâciunea pustiirii? Până când va fi călcat în picioare sfântul Locaú úi oútirea”? (Daniel 8:13) Cuvântul care apare aici este „chazon”, úi înseamnă întreaga viziune din Daniel capitolul 8. Cât de importantă este această întrebare? Răspunde la fundamentul adventismului! Dacă vrem să înĠelegem răspunsul dat la această întrebare, atunci trebuie să înĠelegem mai întâi întrebarea! Iar întrebarea este următoarea: cât durează acea viziune, care începe în timpul mezilor úi perúilor, trece de timpul grecilor, trece de timpul romei păgâne úi trece de timpul romei papale? Dacă noi credem că aceasta este doar o imagine de moment, doar un cadru, doar o singură scenă scurtă [mar’eh], atunci noi nu înĠelegem intenĠia întrebării. Trebuie să fim exacĠi în legătură cu acest cuvânt [viziune], dacă vrem să înĠelegem întrebarea, iar apoi să putem înĠelege răspunsul. MulĠi din adventismul de astăzi nu sunt atenĠi la acest cuvânt. Se întâmplă că unii vor să aplice definiĠia cuvântului „mar’eh” pentru „chazon” în acest verset, cu intenĠia ca să sublinieze sfârúitul viziunii. Nu-i preocupă, că prin accentuarea sfârúitului viziunii ei alcătuiesc o imagine greúită despre „necurmată”. Dacă nu cumva am urma interpretarea lui Conradi despre „necurmată” – care a început să se afirme în adventism prin 1901 – úi am crede, că „necurmata” s-ar referi la lucrarea Lui Hristos în sanctuarul ceresc, atunci de obicei punctul cel mai timpuriu din istorie după istorici, despre care putem

Pecetluirea (întregii) viziunii [chazon] În versetul 26 ne întâlnim cu aceste amândouă cuvinte (expresii): „Iar vedenia [ma’reh] cu serile úi dimineĠile, de care a fost vorba, este adevărată. Tu, pecetluieúte vedenia [chazon] aceasta, căci este cu privire la niúte vremuri îndepărtate.” (Daniel 8:26) Primul cuvânt, care este tradus cu „viziune”, este cel care înseamnă doar „o scenă, o secvenĠă” din viziune, este viziunea serilor úi dimineĠilor. Când în versetul 26 vorbeúte despre seri úi dimineĠi, la ce se referă? La versetul 14: „ùi el mi-a zis: „Până vor trece două mii trei sute de seri úi dimineĠi; apoi sfântul Locaú va fi curăĠit!”” (Daniel 8:14) ùi în evreieúte stă scris, că 2300 de seri úi dimineĠi (deci 2300 de zile), úi aceeaúi expresie apare úi în versetul 26, ca úi în versetul 14. Daniel pecetluieúte viziunea care a început în timpul mezilor úi perúilor úi durează până la 1844. Totul a fost pecetluit. ÎnĠelegerea (scenei) viziunii [ma’reh] Să mergem acuma la versetul 15. După ce Daniel vede toată vedenia (chazon), apare un inger care primeúte porunca să explice acea secvenĠă de viziune (ma’reh), adică viziunea despre cele 2300 de zile: „Pe când eu, Daniel, aveam vedenia [chazon] aceasta, úi căutam s-o pricep, iată că înaintea mea

2


Dacă „timpul sfârúitului” este „sfârúitul” úi „sfârúitul” este „timpul hotărât”, atunci „timpul hotărât” este „timpul sfârúitului”.

stătea cineva, care avea înfăĠiúarea unui om. ùi am auzit un glas de om în mijlocul râului Ulai, care a strigat úi a zis: „Gavrile, tâlcuieúte-i vedenia [ma’reh] aceasta!” (Daniel 8:15-16) De la Gabriel nu s-a cerut ca să explice întreaga viziune. Aici apare expresia „mar’eh”! „Gavrile, tâlcuieúte-i vedenia [mar’eh - secvenĠa] aceasta.” (Daniel 8:16) „Fă-l să înĠeleagă viziunea [mar’eh] celor 2300 de zile (seri úi dimineĠi)!” În versetul 17 lui Gabriel i s-a dat din nou o poruncă: „fă-l să înĠeleagă vizunea [mar’eh] secvenĠă”, viziunea celor 2300 de zile. „El a venit atunci lângă locul unde eram; úi la apropierea lui, m-am înspăimântat, úi am căzut cu faĠa la pământ. El mi-a zis: „Fii cu luare aminte, fiul omului, căci vedenia [chazon] priveúte vremea sfârúitului!”” (Daniel 8:17) Deci Daniel vede viziunea secvenĠă, care este viziunea celor 2300 de zile úi atunci Gabriel, îngerul cu rangul cel mai mare coboară cu porunca, să-l făcă pe Daniel să înĠeleagă această viziune. Ce îi spune Gabriel? Îi vorbeúte despre ziua Ispăúirii? Îi spune ceva despre sărbători? Îi spune ceva despre mobilierul sanctuarului? Ce îi spune? După ce i-a fost poruncit să-l facă să înĠeleagă profeĠia celor 2300 de zile, ce îi spune? Gabriel îi spune lui Daniel doar atât: „... căci vedenia [chazon] priveúte vremea sfârúitului.” Asta e tot ce-i spune. ùi citim mai departe: „Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faĠa la pământ leúinat. El m-a atins, úi m-a aúezat iarăúi în picioare în locul în care mă aflam. Apoi mi-a zis: „Iată, îĠi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveúte vremea sfârúitului.” (Daniel 8:18-19) Asta este singurul lucru pe care i-l spune despre viziunea celor 2300 de zile, că viziunea se referă la „timpul sfârúitului” („vremea sfârúitului”), respectiv „sfârúitul”, care este „timpul hotărât” („vremea de apoi”). Asta e tot.

Daniel 11:24 MulĠi adventiúti de astăzi nu mai înĠeleg acest verset, dar pionierii au înĠeles acest verset. Versetul 24 are de a face cu roma păgână úi spune următoarele: „Va intra [roma păgână], pe neaúteptate, în locurile cele mai roditoare ale Ġinutului; va face ce nu făcuseră nici părinĠii lui, nici părinĠii părinĠilor lui: va împărĠi prada, jafurile úi bogăĠiile; va urzi la planuri împotriva cetăĠuilor, úi aceasta va Ġinea o vreme.” (Daniel 11:24) Pionierii v-ar spune corect, despre ultimele propoziĠii ale acestui verset, expresia „împotriva” tradusă în acest verset, uneori în Biblie e tradusă ca „din”, „de la”. Unii comentatori biblici sunt de acord cu pionierii, care spun că cea mai bună traducere pentru ultima parte a acestui verset este că roma păgână „va face planurile din cetăĠuie, pentru o vreme”. Pionierii ne-ar mai spune nouă, că cetăĠuia romei păgâne a fost oraúul Roma úi pe baza acestui verset biblic roma păgână îúi va revărsa autoritatea dincolo de regatul ei, dincolo de cetăĠuia lui – oraúul Roma – dar numai „pentru o vreme”. Ce înseamnă „o vreme”? Este o profeĠie de timp, úi ne spune cât timp va stăpânii roma păgână lumea. Următorul citat este de la Uriah Smith: „Referindu-se la ultima parte a textului, episcopul Newton lansează ideea că de fapt planurile nu s-au făcut împotriva cetăĠii, ci din cetate sau creat planuri. Exact acest lucru l-au făcut Romanii din cetatea oraúului lor, cetate aúezată pe úapte dealuri. „O vreme” se referă fără îndoială la un timp profetic, deci 360 de ani. Când trebuie să înceapă socoteala perioadei de timp? Probabil de la evenimentul relatat în următorul verset ...” Uriah Smith continuă úi ne spune, că roma păgână a început să stăpânească lumea de la bătălia de la Actium, deci din 31 î.Hr.: „... Lupta s-a dat la 2 septembrie 31 î.Hr. la golful din Ambracia, in apropiere de oraúul Actium. Miza pentru care se luptau soldaĠii viteji a lui Antonius úi a lui Cesar, era anexarea puterii globale. Lupta a rămas mult timp nedecisă, úi a fost in final influenĠată de Cleopatra. Înfricoúată de intensitatea luptei, úi având un moment de panică, ea a decis să fugă, în timp ce întreaga flotă egipteană a urmat-o.” (Daniel úi Apocalipsa, Uriah Smith, p. 273-275) Pionierii au înĠeles: în versetul 24 o profeĠie de timp vorbeúte despre cât timp a stăpânit roma păgână

Timpul hotărât – timpul sfârúitului – sfârúitul Pe baza acestui capitol trebuie să înĠelegem, că la 22 octombrie 1844 în înĠelesul profetic a fost „timpul sfârúitului”. Acesta a fost „timpul hotărât”, a fost „sfârúitul”! În scrierile inspirate a fost înregistrat acest lucru intenĠionat, că lui Gabriel i s-a poruncit să-l facă să înĠeleagă viziunea úi singurul lucru pe care l-a spus lui Daniel a fost că viziunea priveúte „vremea sfârúitului”. ùi dacă viziunea se referă la „timpul sfârúitului”, atunci acel timp este „timpul hotărât”, este „sfârúitul”. Dacă A = B, úi B = C, atunci C = A!

3


lumea. A început în 31 î.Hr. úi istoria acelei bătălii este istoria lui Antonius, Cleopatra úi a lui Cesar. Este un eveniment istoric care e bine documentată, despre care toĠi am auzit. O profeĠie de timp vorbeúte despre perioada cât timp roma păgână a condus lumea, respectiv o profeĠie despre, cât timp va stăpâni roma papală lumea. Roma păgână a început în 31 î.Hr. să stăpânească lumea plenipotent. Înainte ca roma păgână să poată stăpânii lumea plenipotent, trebuia să se întâmple ceva. Dacă deschidem la Daniel 8:9, cuvântul inspirat ne spune ce trebuia să se întâmple, pentru ca roma păgână să obĠină supremaĠia asupra lumii: „Dintr-unul din ele a crescut un corn mic ...”. (Daniel 8:9) Acest corn mic reprezintă aici Roma, în ambele faze; dar primar este vorba de roma păgână. Spune mai departe, că acest corn mic „... care sa mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit, úi spre Ġara cea minunată”. Pentru ca roma păgână să cucerească lumea úi să obĠină supremaĠia deplină, trebuia să cucerească trei obstacole geografice: Siria, Palestina úi Egiptul. Cea de a treia zonă (obstacol) geografică a fost cucerită de roma păgână la 31 î.Hr. úi de la acel punct, roma păgână îúi impune supremaĠia deplină peste lume pentru 360 de ani.1 Dacă ne întoarcem la Daniel 11:27-29, citim că: „Cei doi împăraĠi nu vor căuta decât să-úi facă rău unul altuia vor sta la aceeaúi masă úi vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfârúitul nu va veni decât la vremea hotărâtă. Când se va întoarce în Ġara lui cu mari bogăĠii, în inima lui va fi vrăjmaú legământului sfânt, va lucra împotriva lui, úi apoi se va întoarce în Ġara lui. La o vreme hotărâtă, va porni din nou împotriva împăratului de miază-zi; dar de data aceasta lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte.” (Daniel 11:27-29) Aici încă este vorba tot de roma păgână úi de istoria perioadei de 360 de ani, în care roma păgână a stăpânit lumea. Ne spune când se va sfârúi perioada de dominaĠie a romei păgâne. „Sfârúitul” úi această „vreme hotărâtă”2, menĠionate în aceste versete, reprezintă sfârúitul perioadei de 360 de ani, perioadei în care roma păgână a stăpânit lumea.

asemenea sfârúitul profeĠiei de timp, sau „sfârúitul”, care înseamnă la fel sfârúitul profeĠiei de timp. Aceasta am văzut-o úi în legătură cu Daniel 8. În Daniel 11:24 ne întâlnim cu o profeĠie de timp unde profetul ne învaĠă din nou, că sfârúitul profeĠiei de timp în înĠeles profetic este numit „sfârúitul” sau „timpul hotărât”. Uriah Smith a înĠeles, că aceste versete biblice se referă la sfârúitul profeĠiei de timp a celor 360 de ani úi spune următoarele: „„Vremea hotărâtă” se referă probabil la profeĠia de timp din versetul 24, pe care l-am menĠionat mai înainte. Această perioadă s-a încheiat, după cum am arătat deja, în anul 330 d.Hr. ... Mutarea capitalei imperiului la Constantinopol, a însemnat începutul decăderii imperiului Roman. Roma úi-a pierdut după aceea prestigiul. Partea vestică era atacată de inamici din străinătate. La moartea lui Constantin, imperiul Roman a fost împărĠit în trei părĠi ...” (Daniel úi Apocalipsa, Uriah Smith, p. 280) În câte părĠi s-a divizat Imperiul Roman? La început s-a împărĠit în două: în partea de Vest úi de Est, când Constantin a mutat capitala de la Roma la Constantinopol (330 d.Hr.). Apoi cele două părĠi s-au mai divizat fiecare în câte trei părĠi. Partea de Est a împărĠit-o Constantin în trei părĠi între cei trei fii ai săi. Împeriul Roman de Vest a fost împărĠită în trei părĠi la nivelul guvernării: cezarul3, senatul4 úi proconsulul.5 De ce sunt importante toate acestea? Pentru că, atunci când ne vom ocupa de trâmbiĠe, vom vorbi iar úi iar despre a treia parte, a treia parte úi a treia parte. Pionierii noútrii au înĠeles că, la sunetul anume al trâmbiĠei care a treia parte a împărăĠiei a căzut. Deci Roma se împarte în est úi vest, apoi e împărĠită în câte trei-trei părĠi. După care este divizată în 10. Următoarea, nu mai este o împărĠire ci mai degrabă o scădere. Din cele 10 împărăĠii 3 sunt rupte. După aceea are loc o adăugare, o întregire. „... La moartea lui Constantin, Imperiul Roman a fost împărĠit în trei părĠi, la cei trei fii ai lui Constantius, Constantin II. úi Constans. După aceasta, popoarele barbare din nord începuseră să cucerească úi să se expande tot mai mult, până când în 476 d.Hr. imperiul roman de vest úi-a pierdut

Sfârúitul unei profeĠii de timp – în cartea lui Daniel În cartea lui Daniel, când profetul ne ilustrează când se sfârúeúte o profeĠie de timp, el foloseúte 3 expresii: „timpul sfârúitului” care înseamnă sfârúitul profeĠiei de timp, „timpul hotărât”, înseamnă de

3

Cezarul este Executivul sau partea executivă, care se ocupă cu implementarea legiilor în practică, care guvernează, asemănător cu preúedintele din SUA.

4

Senatul este Legislativul sau puterea legislativă, care se ocupă cu dezbaterea úi aprobarea legilor, asemănător cu Congresul din SUA.

1

31 î.Hr. bătălia de la Actium până la 330 d.Hr. mutarea capitalei de la Roma la Constantinopol = 360 ani de dominaĠie.

5

Proconsulul este Judiciarul sau partea judiciară, care se ocupă cu interpretarea úi aplicarea legilor, asemănător cu Curtea Supremă din SUA.

2

„vreme hotărâtă” din Daniel 11:27-29 o vom numi úi „timp hotărât”

4


puterea ...” (Daniel úi Apocalipsa, Uriah Smith, p. 280) Imediat după ce capitala Imperiului a fost mutată de la Roma la Constantinopol (330 d.Hr.), au început triburile barbare să sfărâme împărăĠia. TrâmbiĠele din cartea Apocalipsei au început să sune. ObservaĠi vă rog ultima parte a citatului lui Uriah Smith: „... ùi într-adevăr aceste evenimente au fost de cu totul altă calitate ca cele două precedente descrise în profeĠie. ùi cauza acestui rezultat fatal, a fost decizia de a muta capitala de la Roma la Constantinopol” (Daniel úi Apocalipsa, Uriah Smith, p. 280) Pionierii noútrii au înĠeles că, atunci când a fost mutată capitala (330 d.Hr.), asta a însemnat „sfârúitul”. („Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” - 2 Corinteni 13:1) Am văzut deja de două ori în cartea lui Daniel că, sfârúitul unei profeĠii de timp este „timpul sfârúitului”, sau „timpul hotărât” sau „sfârúitul”. Foarte simplu.

europeni nu au mai manifestat nici o opoziĠie militară. „... Întreaga naĠiune a goĠilor venise să asedieze Roma; dar eforturile lor au fost însă fără succes. Numărul soldaĠilor lor scădea ca urmare a luptelor dese úi crâncene date la zidurile oraúului. În această perioadă de asediu, care a durat un an úi nouă zile, aproape întreaga naĠiune a fost distrusă. În Martie 538 apar pericole pentru ei úi din alte părĠi, aúa că goĠii sunt nevoiĠi să abandoneze asediul, úi îúi ard corturile retrăgându-se în grabă úi confuzie. Numărul celor rămaúi în viaĠă, nu era îndeajuns pentru ca aceútia să supravieĠuiască ca o naĠiune, sau să-úi păstreze identitatea poporului lor. Astfel a fost smuls cornul Got – ultimul corn dintre cele trei – din faĠa cornului cel mic relatat în Daniel 7. Acuma papalitatea nu mai era împiedicată de nimica, pentru a-úi exercita puterea pe care i-o dăduse Iustinian cu cinci ani în urmă. SfinĠii, vremea úi legea erau în mâinile lui – nu ca Ġintă, ci ca fapt. Deci anul acesta trebuie privit ca fiind anul când a fost aúezat urâciunea pustiitorului, úi a început domnia profetizată de 1260 ani” (Daniel úi Apocalipsa, Uriah Smith, p. 283-288) Toate acestea s-au întâmplat în martie 538 d.Hr., când úi ultimul dintre cele trei coarne este smuls. Uriah Smith spune că Iustinian l-a asigurat cu cinci ani mai devreme despre ceva: „Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs, úi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie úi o stăpânire mare” (Apoc. 13:2) Acest verset ne spune că roma păgână va da Romei papale 3 lucruri: „putere”, „scaunul de domnie” úi „stăpânire mare”.7 În anul 533 d.Hr., Iustinian úi-a dat autoritatea civilă papei de la Roma prin faptul că, l-a denumit capul bisericii úi corectorul (prigonitorul) ereticilor. Papa a aúteptat 5 ani ca să-úi poată exercita autoritatea, până când úi ultimul corn a fost smuls úi îndepărtat.8

Urâciunea pustiitorului Dan 11:31: „Niúte oúti trimise la el vor veni úi vor spurca sfântul Locaú, cetăĠuia, vor face să înceteze jertfa necurmata, úi vor aúeza urâciunea pustiitorului.” Este un fact în general recunoscut că, „urâciunea pustiitorului” din versetul 31 este papalitatea. În acest punct suntem cu toĠii de acord. Versetul 31 ne spune când ajunge papalitatea la putere. În primele fraze vorbeúte úi despre dinamica cum va ajunge ea la putere, dar anul când a fost „aúezat urâciunea pustiitorului” este anul 538 d.Hr. - acesta este începutul perioadei celor 1260 de ani. Acesta este comentariul lui Uriah Smith: „„ùi vor aúeza urâciunea pustiitorului”. Am arătat până acuma aproape în totalmente ce înseamnă să înceteze jertfa necurmata, adică încetarea păgânismului, iar acuma ne întrebăm când se va aúeza urâciunea pustiitorului, adică papalitatea. Cornul cel mic cu ochi ca de om nu a ezitat să recunoască, foarte subtil úi inteligent, calea deschisă pentru avansare úi creútere. Începând de la anul 508 aspiraĠia lui la puterea universală luase amploare fără egal ...” (Daniel úi Apocalipsa, Uriah Smith, p. 283-288) De ce începând de la anul 508 d.Hr.? Pentru că, începând de la anul 508 d.Hr. cei 7 regi europeni, toĠi se închinaseră Romei úi ea le putea folosi pe deplin armatele lor.6 S-a deschis calea în faĠa papalităĠii. S-a mai întâmplat ceva. Cei 7 regi

O vreme [mai multe zile] – zilele acelea Dacă mergem mai departe în versetul 31, aúezarea „urâciunii pustiitorului” se referă la papalitate úi la martie 538 d.Hr.. Apoi versetul 32 spune următoarele (este perioada când papalitatea stăpâneúte asupra pământului): „Va ademeni prin linguúiri pe cei ce rup legământul. Dar aceia din popor, care vor cunoaúte pe Dumnezeul lor, vor 7

putere (puterea militară) – 508 d.Hr., scaunul de domnie (tronul) – 330 d.Hr., stăpânire mare (autoritatea cvilă) – 533 d.Hr.

6

8

Primul care s-a supus papei a fost Clovis – regele FranĠei în 496 d.Hr., iar ultimul, cel de-al 7-lea rege, a fost Artus – regele Angliei în 508 d.Hr.

Herulii – prin 512 d.Hr., Vandalii – 534 d.Hr., OstrogoĠii – martie 538 d.Hr.

5


rămâne tari, úi vor face mari isprăvi. ÎnĠelepĠii poporului vor învăĠa pe mulĠi. Unii vor cădea, pentru o vreme [engl.: mai multe zile], loviĠi de sabie úi de flacără, de robie úi de jaf.” (Daniel 11:31-33) Ce ni se spune aici? Ni se spune că, de îndată ce papalitatea preia controlul lumii, persecuĠia începe. ùi cât timp va dura persecuĠia? În verset ni se spune numai „o vreme” – „mai multe zile”. Aceste „mai multe zile” sunt cu siguranĠă cei 1260 de ani. În Mt. 24:22 Isus spune: „ùi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleúi, zilele acelea vor fi scurtate.” Sora White comentează acest verset în mai multe locuri, úi spune următoarele: „În discuĠia Mântuitorului cu ucenicii Săi de pe Muntele Măslinilor, după descrierea perioadei lungi de încercare pentru biserică – cei 1260 de ani de persecuĠie papală - cu privire la care EL făgăduise că necazul avea să fie scurtat, a menĠionat câteva evenimente care aveau să preceadă venirea Sa úi a fixat timpul când primul dintre ele urma să fie văzut: Dar „în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-úi va mai da lumina ei”. (Marcu 13:24). Cele 1260 de zile sau ani s-au încheiat în anul 1798. Însă, cu un sfert de veac mai înainte, persecuĠia aproape că încetase cu totul.” (Marea Luptă, Ellen G. White, p. 306) ISUS se referă la cei 1260 de ani cu expresia ca la „zilele acelea”. [„acele zile“ – Apoc. 9:6] Aici, în cartea lui Daniel, persecuĠia de „o vreme” [engl.: „mai multe zile” – Dan. 11:33] este o altă expresie, care înseamnă activitatea de persecuĠie a papalităĠii timp de 1260 de ani. Cu două versete mai devreme paplitatea îúi ocupă locul. Din context vedem că „o vreme” se referă la cele 1260 de ani de persecuĠie papală. În cartea ei „Hristos Lumina Lumii”, sora White comentează acest lucru încă odată: „De la distrugerea Ierusalimului, Hristos a trecut repede la un eveniment mai mare, ultimul inel din lanĠul istoriei acestui pământ – venirea Fiului Lui Dumnezeu în mărire úi slavă. Între aceste două evenimente s-au deschis privirii Lui Hristos îndelungate secole de întuneric, secole care, pentru biserica Lui, sunt însemnate cu sânge, lacrimi úi chinuri. Ucenicii nu erau pregătiĠi atunci să privească aceste scene, úi Isus a trecut peste ele, amintindu-le doar pe scurt: „Atunci va fi un necaz aúa de mare”, a zis El, „cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, úi nici nu va mai fi. ùi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar din pricina celor aleúi, zilele acelea vor fi scurtate.” (Mt. 24:21-22) O persecuĠie cum nu mai văzuse lumea niciodată trebuia să vină asupra urmaúilor lui Hristos, iar ea urma să dureze mai mult de o mie de ani. Milioane úi milioane de martori

credincioúi ai Lui aveau să fie uciúi. Dacă Dumnezeu n-ar fi întins mâna să apere pe poporul Său, toĠi ar fi pierit. „Dar din pricina celor aleúi – a zis Isus – zilele acelea vor fi scurtate.” (Mt. 24:22)”. (ViaĠa lui Isus, Ellen G. White, p. 630-631) Expresia „zilele acelea” se referă la perioada de timp în care papalitatea a persecutat poporul Lui Dumnezeu. „Vremea sfârúitului” – este sfârúitul unei profeĠii de timp Dacă citim mai departe în Daniel 11:34-35 găsim următoarele: „Când vor cădea vor fi ajutaĠi puĠin, úi mulĠi se vor uni cu ei din făĠărnicie. Chiar úi din cei înĠelepĠi, mulĠi vor cădea, ca să fie încercaĠi, curăĠiĠi úi albiĠi, până la vremea sfârúitului, căci sfârúitul nu va fi decât la vremea hotărâtă.” (Daniel 11:34-35) După cartea lui Daniel, „timpul sfârúitului” este sfârúitul unei profeĠii de timp. Daniel 8 este sfârúitul profeĠiei de timp a celor 2300 de ani. Daniel 11:24-29 este sfârúitul profeĠiei de timp a celor 360 de ani, care ne vorbeúte despre perioada cât va stăpâni roma păgână lumea. Dacă citim că, persecuĠia va dura până la „vremea sfârúitului”, „căci sfârúitul nu va fi decât la vremea hotărâtă” (Dan. 11:35), pe baza contextului acestui verset biblic se poate spune că, „vremea sfârúitului” este anul 1798. Însă din punct de vedere profesional úi profetic „vremea sfârúitului” în cartea lui Daniel, într-un sens general, este sfârúitul unei profeĠii de timp. De la versetul 31 până la versetul 40 nu se schimbă întrebarea amintită, de aceea când ajungem la versetul 40, unde citim despre „vremea sfârúitului” („timpul sfârúitului”), ca úi studenĠi ai profeĠiei – pe baza cărĠii lui Daniel – trebuie să determinăm despre care profeĠie de timp este vorba. Dacă ne întoarcem la versetul 31 observăm că subiectul este papalitatea. Deci este o profeĠie de timp care este legată de papalitate: de cei 1260 de ani. Deci aici e vorba de 1798. Ce s-a întâmplat în 1798? Berthier l-a luat prizonier pe papă. Versetul 40 ne spune că la „vremea sfârúitului” – în 1798 – regele de la sud se va împunge cu papalitatea (aici continuă aceeaúi întrebare). Acest cuvânt „împunge” înseamnă a purta război împotrivă cuiva. Deci fără să fi omis ceva, versetul 40 vorbeúte despre anul 1798, úi ne vorbeúte despre războiul care începe împotriva papalităĠii în 1798. Dar atunci cine este regele de la miazăzi? Trebuie să fie FranĠa! FranĠa ateistă a început acest război. Subiectul este acelaúi Să ne întoarcem la versetul 36. Singurul argument în istoria adventismului, după care regele

6


scris „împăratul”! Doar un cuvânt mic ... Fapt este că, aceste caracteristici se potrivesc desigur papalităĠii!

de nord din versetul 40 nu poate fi papalitatea, provine de la Uriah Smith, care în schimb sare peste versetul 36. El este de acord că în versetele 31 la 35 puterea în discuĠie este papalitatea. Apoi ajunge la versetul 36: „Împăratul [!], va face ce va voi; se va înălĠa, se va slăvi mai presus de toĠi dumnezeii, úi va spune lucruri nemai auzite împotriva Dumnezeului dumnezeilor; úi va propăúi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va împlini.” (Daniel 11:36) Va face ce va voi, se va înălĠa úi se va slăvi pe sine, mai presus de toĠi dumnezeii. Toate acestea sunt caracteristicile puterii papale. Iar acestea sunt cuvintele lui Uriah Smith: „Împăratul, care este prezentat aici, nu poate însemna aceeaúi putere care a fost menĠionată mai devreme, deci papalitatea, deoarece anumite caracteristici nu corespund cu caracterul acelei puteri.” „LuaĠi în considerare expresia care apare în următorul verset: „... nu va Ġinea seama de nici un dumnezeu ...” [Daniel 11:37] Acest lucru nu s-a potrivit niciodată la papalitate. Chiar dacă Dumnezeu úi Hristos au fost adesea aúezaĠi într-o lumină falsă, niciodată nu au fost formal îndepărtaĠi sau respinúi de acest sistem religios. Singurul obstacol în a înĠelege din versetul biblic o nouă putere, este articularea hotărâtă, „-ul”, pentru că expresia „împăratul”, se referă în mod necesar la un împărat menĠionat în prealabil. Dar dacă ar fi posibil să-l traducem corect cu „un împărat”, atunci nu am întâmpina nici o dificultate. ùi într-adevăr se spune că, unii dintre cei mai buni critici ai bibliei, Mede, Wintle, Boothroyd úi alĠii, traduc acest pasaj după cum urmează: „Un anume împărat, va face ce va voi ...” úi astfel în orice caz este vorba de o nouă putere, care apare în imaginea profetică.” (Daniel úi Apocalipsa, Uriah Smith, p. 293)9

Omul fărădelegii Foarte multe comentarii biblice spun că, în 2 Tes. 2:3-4 apostolul Pavel citează Daniel 11:36. Despre acest pasaj din Biblie útie toată lumea că se referă la papalitate: „Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinĠă, úi de a se descoperi omul fărădelegii (sau: omul păcatului), fiul pierzării, potrivnicul, care se înalĠă mai presus de tot ce se numeúte „Dumnezeu”, sau de ce este vrednic de închinare. Aúa că se va aúeza în Templul Lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.” (2 Tes. 2:34) Sora White scrie în „Marea Luptă” pagina 50 următoarele: „Acest compromis între păgânism úi creútinism a dat naútere la „omul fărădelegii”, prevestit în profeĠie ca unul care se împotriveúte úi se înalĠă pe sine mai presus de Dumnezeu. Acel sistem uriaú de religie falsă este capodopera puterii lui satana - un monument al eforturilor lui de a se aúeza pe tron pentru a conduce pământul după voia lui.” (Marea luptă, Ellen G. White, pag. 50) Caracteristicile care apar în versetul 36 se potrivesc la papalitate úi acolo stă scris „împăratul”. Până la versetul 40 nu găsim în nici un verset un motiv ca să întroducem o putere nouă! Începând de la versetul 31 puterea care este subiectul este papalitatea. Iar versetul 40 ne spune ce se va întâmpla la „vremea sfârúitului”. 666 este numărul regelui din nord Următorul citat este din cartea „Un cuvânt către Turma cea mică”, a cărui autori au fost James White, Ellen White úi Joseph Bates. Nu este considerată inspirată, din cauză că nu se útie care parte a fost scrisă de Joseph Bates, care de James White úi care de Ellen White. Să nu uităm însă că vorbim despre prima ediĠie (1847), de după marea dezamăgire. „Mihail se ridică în timpul când ultima putere din Daniel 11 [împăratul de nord] „îúi va ajunge sfârúitul, úi nimeni nu-i va fi într-ajutor”. Aceasta este ultima putere care va persecuta adevărata Biserică a Lui DUMNEZEU. Atâta timp cât biserica adevărată este călcată în picioare úi toată lumea creútină îl marginalizează, până atunci ultima putere prigonitoare nu „úi-a ajuns sfârúitul” úi Mihail nu sa ridicat încă. Ultima putere care va persecuta pe cei sfinĠi, ne este prezentată în Apocalipsa 13:11-18. Numărul lui de identificare este 666.” (James & Ellen White and Joseph Bates, A Word to the Little Flock, p. 9).

„Împăratul” = „un împărat”!10 „-ul” úi „un” sunt cuvinte mici, dar acestea determină diferenĠa în înĠelesul cuvântului „împărat”. Dacă ceea ce spune Uriah Smith este corect, atunci cuvântul „împăratul” care apare în versetul 36, trebuie să se refere la împăratul din versetul anterior. Dar dacă acolo este „un impărat”, atunci avem un motiv să facem o săritură úi să întroducem o putere nouă. Numai că în Biblie stă 9

AveĠi nevoie de CD-ul cu literatura pionierilor ca să găsiĠi acest citat, sau trebuie să căutaĠi într-o ediĠie originală, deoarece acest citat lipseúte din ediĠiile mai noi ale cărĠii „Daniel úi Apocalipsa” de Uriah Smith. 10

Expresia folosită următoarele: „împăratul” „un împărat”

în

Daniel

11:36

înseamnă

= înseamnă papalitatea = ar însemna un împărat nou ...

7


James White avea convingerea că, un adevăr fundamental al înĠelegerii adventiste a fost atacat. De aceea a păúit la amvon úi a încercat să apere acest adevăr fundamental. Ellen White l-a mustrat, dar nu l-a mustrat pentru poziĠia pe care o avea referitor la împăratul de la miazănoapte, ci pentru că a instigat această opoziĠie în public. După acest eveniment, dea lungul a mai mulĠi ani, Uriah Smith úi James White s-au certat despre cine este împăratul de la nord. Acesta este o parte din istoria adventistă pe care trebuie să o cunoaútem. Amin

Atacul unui adevăr fundamental Prin Regele din Nord a fost înĠeles deja la începutul adventismului puterea papală. Când James White a fost în cortul „Diamond”, în Battle Creek din Michigan, atunci Uriah Smith a mers în faĠă úi a Ġinut pentru prima oară o predică despre noua lui înterpretare a împăratului de la miazănoapte. În predica lui a spus că, împăratul de la miazănoapte este Turcia. Iar după ce predica s-a terminat, James White a urcat imediat la amvon úi a Ġinut úi el o predică despre faptul că, de ce împăratul de la miazănoapte este papalitatea.

8